Sari la conținut
Înregistrează-te
Forumuri
Index
Servere
Cerere DNS
Regulament

LuxYS^moB

Membru
  • postări

    81
  • Postări în mesagerie

    31
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

1 Urmăritor

Despre LuxYS^moB

  • Rang
    Moderator Socializare Online
  • Data nașterii 29.08.2002

Adresele de contact

  • Steam
    https://steamcommunity.com/id/LuxYSmoB/
  • Skype
    LuxYS^moB

Ultimii vizitatori pe profilul tău

62 citiri de profil
  1. Salut
  2. Au trecut mai mult de 12 ore..
  3. Dobermann (sau Doberman Pinscher) este un câine de pază originară din Germania. Apariția acestei rase este strâns legată de activitatea germanului Karl Friedrich Louis Dobermann care și-a propus, la sfârșitul anilor 1800, să creeze câinele de pază perfect. Cu sprijinul unui compatriot, Otto Goeller, acest deziderat a fost atins în anul 1890, anul oficial de apariție a rasei Dobermann.[1] Rasele folosite în programul de încrucișări controlate și de selecție au fost Rottweiler, Pinscher cu părul neted, Beauceron (un câine ciobănesc întâlnit în nordul Franței), Marele Danez și Manchester Terrier. De asemenea, s-au produs unele ameliorări succesive utilizându-se exemplare din rasa Old German Sheperd Dog, Ogar Englez și Weimaraner. Istoric rasă: Denumiți alternativ și Dobermann Pinscher sau, simplu, Doberman, acești câini au fost obținuți pentru prima oară în orașul Apolda din landul Thuringia. Karl Friedrich Louis Dobermann, "părintele rasei", era colector de taxe, o meserie primejdioasă în acea perioadă pentru că stârnea multe resentimente în rândul cetățenilor, unii neezitând să le dea o formă concretă. De aceea, el s-a gândit că un câine de pază și protecție impunător și capabil să intimideze eventualii agresori prin simpla prezență ar fi foarte potrivit în contextul dat. Obiectivul pe care și l-a propus a fost acela de a reuni într-un exemplar canin de talie mijlocie combinația ideală intre forță, loialitate, inteligență și ferocitate. Munca sa a fost desăvârșită în timp de Otto Goeller și Phillip Gruening. Modul în care diferitele rase de câini au fost folosite la încrucișările care au permis apariția Dobermann-ului nu se cunoaște cu exactitate. Singurele contribuții documentate la crearea rasei sunt încrucișările cu Ogarul Englez și cu Manchester Terrier-ul. Recunoașterea oficială a rasei a venit în 1900. În anul 1921 ia ființă Dobermann Pinscher American Club. Descriere fizică:Câini cu alură foarte elegantă, care dau impresia de noblețe înnăscută. Corpul este compact, bine balansat, musculos și exprimă robustețe fără a părea greoi. Dobermann este un câine foarte puternic pentru talia sa, cu spatele scurt, gâtul uscățiv și musculos și picioare lungi. Linia spatelui coboară ușor către trenul inferior. Blana este dispusă pe un sigur strat, și este alcătuită din fire scurte, lucioase, groase și foarte aderente la corp. Capul este relativ mare, de formă conică și botul lung, cu dantura foarte bine dezvoltată. Ochii de culoare închisă (nuanțe de căprui) sunt plasați la distanță, ușor migdalați și foarte expresivi. Urechile acestor câini se cupează în mod tradițional. Și coada se taie scurt, de regulă în a 3-a zi de viață. Fără intervenții, coada și urechile sunt asemănătoare cu cele ale copoiului ca formă și mărime. Membrele acestui câine sunt perfect paralele, mersul său fiind unul elastic, uniform, cursiv, cu o foarte bună acoperire a terenului. Personalitate:Sunt câini de pază care simt nevoia unei coordonări și cooperări permanente din partea omului. Ei dau dovadă de vitalitate, o foarte bună energie,loialitate și fac dovada unei agilități deosebite. Dobermann este un câine inteligent, răspunde foarte bine în dresaj și etalează o atitudine pozitiv-afirmativă, dovedindu-se supus și cooperant în fața unui instructor versat și experimentat. Acești câini sunt neînfricați și foarte determinați atunci când sunt puși în fața unei amenințări sau a unei sarcini de lucru. Posedă o doză semnificativă de ferocitate dar care poate fi ținută strict sub control. Nu sunt atât de agresivi și periculoși pe măsura reputației, dar trebuie luați în seamă. Femelele sunt adesea mai încăpățânate și mai greu de educat decât masculii. Îngrijire și sensibilitate boli: Dobermann este un animal foarte sensibil la răceli. Blana se întreține ușor și nu ridică probleme de îngrijire ieșite din comun. Afecțiunile față de care este cel mai expus: dilatația cardiacă, maladia Wobbler, alopecia, osteosarcomul și displazia de șold. Condiții de viață: Trebuie protejați în anotimpul rece, căci blana subțire nu le oferă o protecție termică suficientă. În rest, sunt câini de exterior, le place să patruleze un perimetru împrejmuit, au nevoie de mișcare și exerciții. Simt nevoia unui contact cât mai strâns cu membrii familiei, nu reacționează bine dacă sunt izolați și ignorați. Dresaj: Prezintă un instinct de protejare a stăpânului foarte puternic și nu au nevoie de instructaj specific pentru a fi calificați ca și câini de pază. Patrulează foarte eficient un perimetru și țin la distanță fără eforturi prea mari eventualii intruși. Excelează în dresajul de supunere, dar este nevoie de fermitate și de stimulare pozitivă pentru obținerea celor mai bune rezultate. Dobermann este deseori utilizat ca și câine-ghid pentru persoanele cu dizabilități. Nu trebuie exacerbate sub nici o formă pornirile agresive. Nu este recomandat să fie lăsat nesupravegheat în prezența copiilor de vârste mici.Este periculos cu cei necunoscuți. Utilitate: Este un câine de pază înnăscut, plasat pe o poziție fruntașă în topul celor mai bune rase cu asemenea abilități, se dovedește un protector loial al familiei și un bun companion pentru persoanele active, care desfășoară un program variat de exerciții și antrenamente sportive. Poate performa cu rezultate bune ca și câine de urmă, poate fi utilizat în programe cu rol terapeutic, se regăsește printre rasele canine utilizate de forțele de poliție în serviciul specific.
  4. Pitbull este o rasă de câini de talie medie[1] creată prin anii 1800, prin încrucișări între Bull Terrieri aduși în America din Irlanda și Anglia, datorită popularității de care se bucurau în acea perioadă luptele între câini.[2] Strămoșii săi au fost introduși în America la mijlocul anilor 1800 de către imigranții Boston-Irlandezi.[necesită citare] În ciuda zvonurilor, ei nu sunt agresivi cu stăpânul, dar pot fi agresivi cu străinii. Blana este scurtă, aspră, lucioasă, de diferite culori. Ei sunt dispuși să își apere stăpânul în orice mod, ceea ce poate crea un exces de agresivitate. Clubul Americii consideră American Staffordshire Terrierul o rasă diferită față de American Pit Bull Terrierul, dar Anglia înscrie ambele rase sub denumirea de APBT (American Pit Bull Terrier). La fel ca și în cazul altor rase de câini, cuparea urechilor este interzisă sau restricționată în multe țări europene. De altfel, Asociația Medical Veterinară Americană (American Veterinarian Medical Association - AVMA) se opune unei asemenea practici, dacă este folosită doar în scopuri cosmetice.[3] În România, legea interzice tăierea cozii (codotomia) și cuparea urechilor, pe motiv ca sunt crude și sunt catalogate ca maltratare a animalelor.[4] Deși au loc adesea lupte ad-hoc, care nu țin cont de nici un fel de regulă, teoretic, acestea există. Ele sunt acceptate sau nu, în funcție de participanți. Înainte de fiecare luptă se întocmește o foaie cu reguli, care este transmisă posesorilor de câini. Un meci durează 30 sau 45 de minute. Arbitrul se stabilește din rândul cunoscătorilor. În luptă se preferă exemplarele care depășesc 25 de kg.[5]
  5. Nu. @dNd @ GodsPower?
  6. 9
  7. Temperatura
  8. A cules cateva...
  9. Cu Cu sau fara manele?
  10. RESPINS! Copiaza modelul !
  11. ACCEPTAT ! am sa-ti dau add pe skype sa vorbim! Iar maine la ora 19:30 o proba !
  12. CONTRA ! Nu ai pus link cu orele tale pe server!
  13. Marea Roșie (în arabă: البحر الأحمر al-Baḥr al-Aḥmar; în ebraică ים סוף Yam Suf; în latină Mare Erythraeum; în somalezăBadda Cas; în tigrignă ቀይሕ ባሕሪ Qeyḥ bāḥrī) este un intrând al Oceanului Indian între Africa și Asia. Legătura cu oceanul se face prin strâmtoarea Bab el-Mandeb și prin Golful Aden. În nord se află peninsula Sinai, Golful Aqaba și Golful Suez (care face legătura cu canalul Suez). Marea are circa 1 900 km lungime, și o lățime maximă de 300 km. Fundul mării are o adâncime maximă de 2 500 m în fosa mediană centrală, și o adâncime medie de 500 m, însă are de asemenea o platformă continentală extinsă, cunsocută pentru viața submarină, și pentru coralii săi. Marea are o suprafață de circa 450 000 km² și reprezintă mediul de viață a numeroase specii de nevertebrate și a 200 de specii de corali. Face parte din Marele Rift African și este cea mai nordică mare tropicală a lumii. Numele mării nu indică culoarea apei, care nu este roșie. Poate proveni de la exploziile sezoniere ale cyanobacteriei Trichodesmium erythraeum, de culoare roșie, în apropiere de suprafața apei. O altă sursă ar putea fi munții bogați în minerale de culoare roșie aflați în apropiere, care poartă numele de "הרי אדום" (harei edom). O altă ipoteză o determină numele himariților, un trib local al cărui nume însuși înseamnă "roșu". O altă teorie ar indica faptul că numele "roșu" se referă la direcția "sud" în același mod în care numele Mării Negre se poate referi la "nord". Această teorie se bazează pe faptul că unele limbi asiatice foloseau culorile pentru a se referi la direcțiile cardinale. Marea a purtat de asemenea numele de "Golful Arab" în majoritatea surselor europene până în secolul XX. Acest lucru provine din sursele grecești mai vechi. După Herodot, Strabon și Ptolemeu, toate sursele europene denumesc această întindere de ape "Sinus Arabicus", rezervând denumirea de "Marea Erythrias" (Marea Roșie) pentru apele din jurul sudului Peninsulei Arabice, cunoscute astăzi drept Oceanul Indian. Marea Rosie desparte Africa de Asia Egiptenii au fost primii care au încercat o misiune de explorare a Mării Roșii. În Biblie, povestea lui Moise prezintă cum fiul unei sclave i-a dus pe evrei peste ea, către libertate, folosind puterea divină. Totuși, un marinar grec, Hippalus, a oferit o dimensiune internațională Mării Roșii, prin relatarea călătoriei sale în Marea Eritreei, și a deschis-o astfel comerțului cu Asia. Abia începând cu secolul al XV-lea Europa și-a arătat interesul în această zonă. În 1798, generalul Napoleon Bonaparte a fost însărcinat de Franța cu invadarea Egiptului și ocuparea Mării Roșii. Deși a eșuat în sarcina sa, inginerul J.B. Lepere, care a luat parte la ea, a revitalizat planurile pentru un canal, care fusese vizat încă din perioada faraonilor. Canalul Suez s-a deschis în noiembrie 1869. În acea perioadă, britanicii, francezii și italienii își împărțeau posturile comerciale. Acestea au fost treptat dezafectate după primul război mondial. După cel de-al doilea război mondial, americanii și sovieticii și-au extins influența pe fondul creșterii traficului petrolierelor. Totuși, în urma războiului de șase zile, Canalul Suez a fost închis între 1967 și 1975. Chiar și astăzi, în ciuda patrulelor din partea flotelor maritime importante în apele Mării Roșii, Canalul Suez nu și-a recuperat complet supremația asupra drumului pe la Capul Bunei Speranțe, rută considerată mai sigură. Temperatura la suprafața apei rămâne relativ constantă la circa 21–25 °C, iar temperatura și vizibilitatea rămân bune până la o adâncime de 200 m, însă marea este cunoscută pentru vânturile sale puternice și curenții locali înșelători. Marea se lărgește în continuare; se crede că în timp va deveni un ocean (așa cum s-a propus în modelul lui Tuzo Wilson). Marea Roșie are o salinitate mai mare decât media planetară. Acest lucru se datorează mai multor factori: 1) rata ridicată a evaporării și precipitații, 2) lipsa unor cursuri de apă dulce care să se verse în mare, și 3) legătura îngustă cu Oceanul Indian (și salinitatea lui mai joasă). La un moment dat în perioada terțiară, strâmtoarea Bab el Mandeb a fost închisă, iar Marea Roșie s-a uscat, devenind o depresiune goală, cu solul sărat. Marea este cunoscută pentru locurile de scufundare, fiind o destinație turistică căutată. A fost "descoperită" ca o destinație pentru scufundări de către Hans Hass în anii 1950, și mai târziu de către Jacques-Yves Cousteau. Printre stațiunile cele mai populare se numără Sharm-El-Sheikh și Hurghada în Egipt, într-o zonă cunoscută ca Riviera Mării Roșii.
×