Sari la conținut
Înregistrează-te
Forumuri
Index
Servere
Cerere DNS
Regulament

Madalin

Membru
  • postări

    106
  • Postări în mesagerie

    31
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile câștigate

    2

Madalin a avut cele mai multe aprecieri pe Mai 3

Madalin a avut cel mai apreciat conținut.

Despre Madalin

Adresele de contact

  • Steam
    F0r3st
  • Skype
    madalin.coserea1
  1. Lupul, a cărui denumire științifică este Canis lupus, (Linne, 1821), este inclus din punct de vedere sistematic în familia Canidae (Canide), alături de câine, vulpe, șacal și enot. Pe vremuri, lupul era prezent în întreaga emisferă nordică, adaptându-se cu succes la cele mai diferite condiții de trai. Pentru a se descurca în aceste condiții diverse, lupul a fost nevoit să învețe să vâneze cele mai diferite varietăți, fie insecte, rozătoare, sau animale mai mari, cum este elanul, bizonul sau boul moscat. Este un vânător foarte talentat, însă modul lui de trai are un impediment major: este concurentul direct al omului, și pe majoritatea zonei lui de răspândire a pierdut în această luptă inegală. Lupul este cea mai mare specie din familia câinilor (Canidae). Această specie este una din cele șapte care formează ordinul carnivorilor (Carnivora).[necesită citare] Cele două specii de lupi sunt lupul (Canis lupus) și lupul roșu (Canis rufus). Subspeciile lupului sunt lupul arctic (C. l. arctos), lupul nord-american (C. l. lycaon), lupul de șes (C. l. campestris) și lupul obișnuit (C. l. lupus). Lupul este răspândit în: Canada, Alaska, Europa de Est, Peninsula Scandinavă, Rusia, Orientul Apropiat, Asia Centrală și Siberia, dar densitatea lor este în general redusă pe aceste arii. Lupul are mai multe subspecii distincte, cum este lupul arctic, lupul de pădure nord-american, lupul de stepă din deșerturile Asiei Centrale și lupul comun, care trăiește și astăzi în pădurile est-europene și ale Peninsulei Scandinave. Lupul de pustiu este mai zvelt și mai deschis la culoare decât lupul european și nord-american, iar lupii polari din tundrele nordice sunt mai mari, având blană albă, mai groasă și trăiește atât de aproape de pol încât este nevoit să vâneze permanent în întuneric, însă este în siguranță față de inamicul principal, omul. Lupul roșu, care pe vremuri popula regiunea sud-estică a Statelor Unite, azi este foarte rar, exemplarele care trăiau în sălbăticie poate chiar au dispărut complet.
  2. Lupul arctic (Canis lupus arctos) este o subspecie a familiei Canidae din specia Canis lupus, care include lupi și câini. Lupul arctic trăiește în partea septentrională a Americii de Nord. Subspecia echivalentă din nordul Asiei este lupul siberian (Canis lupus albus). Se distinge prin blana sa albă. Începând cu anul 1930, dimensiunea craniului a scăzut dramatic, probabil din cauza încrucișării cu câinii domestici. Culoarea blănii lor îi ajută pentru camuflajul în zăpadă. Au 63-79 cm în înălțime de la greabăn. Cântărește aproximativ 45 de kilograme și este de până la 1,5 metri în lungime. A fost descris pentru prima oară ca subspecie distinctă în 1935 de zoologul britanic Reginald Pocock.[1]
  3. Lupul de pămînt sau lupul tuku (Proteles cristata) este un mamifer carnivor asemănător cu hiena care trăiește în zonele de deșert, nisipoase sau cu arbuști, din sudul și estul Africii. Lungimea cap + trunchi este de 55-80 cm; coada 20-30 cm; greutatea 8-12 kg. Longevitatea = 13 ani. În captivitate au trăit și 19 ani. Au o culoare cenușiu-gălbuie, cu dungi negre verticale dinspre spate spre abdomen. Membrele sunt și ele dungate cu negru în porțiune superioară și complet negre în cea inferioară. Au o coadă stufoasă, neagră și cu vârful ascuțit. Pe linia mediodorsală a gâtului și spatelui au un fel de coamă formată din păr lung și zbârlit. La membrele anterioare au 5 degete și 4 la cele posterioare. Măselele sunt slab dezvoltate, numai caninii sunt ascuțiți și puternici. Ca mijloace de apărare, în afară de fugă, își zbârlesc coamă și aruncă spre fața adversarului secrețiile urât mirositoare ale glandelor anale, dar la nevoie pot să și lupte cu ei, atacând cu caninii ascuțiți. Trăiesc mai mult izolat sau în perechi, mai rar în grupuri familiale de 5-6 indivizi. Sunt animale nocturne și teritoriale, își marchează teritoriul cu secrețiile glandelor anale. Ziua stau ascunși în vizuinele săpate de ei în pământ sau în cele abandonate de alte mamifere, mai ales ale porcului furnicar (Orycteropus afer). Hrana constă în principal din termite (specii de Trinervitermes) și alte insecte și larvele lor, pe care le descoperă săpând pământul. Mai rar mănâncă și șoareci, păsări mici, șopârle etc. Sunt monogame. Reproducerea este sezonieră și are loc în luni diferite, în funcție de areal. Gestația durează 90-110 de zile. Femelele își caută culcușuri bine dosite, în care nasc 1-6 (de obicei 2-4) pui cu pleoapele lipite. Greutatea puilor la naștere este de 450 g fiecare. [2][3][4][5][6]
  4. Lupul roșu (lat. Canis lupus rufus) este un carnivor din familia canidelor, mai mic decât lupul cenușiu, dar mai mare decât coiotul. În sălbăticie mai trăiesc doar 100 de indivizi într-o rezervație din nord-estul statului Carolina de Nord, în timp ce un număr de aproximativ 150 de exemplare este deținut de grădinile zoologice americane. În Statele Unite și Mexic, lupul roșu a avut serios de suferit din cauza vânătorii și a lipsei partenerilor din aceeași subspecie, fapt ce a făcut ca mulți dintre ei sa se împerecheze cu coioți.
  5. Hienele sunt un grup de mamifere, aparținând familiei Hyaenidae, din ordinul Carnivora. Familia Hyaenidae, nativă atât Africii, cât și Asiei, este formată din 4 specii extante, hiena dungată și hiena brună (genul Hyaena), hiena pătată (genul Crocuta) și lupul de pământ (genul Proteles). Hiena pătată este un vânător prost. Oportunistă, alege cea mai rapidă și ușoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există o abundență de pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri și mărimi (inclusiv animale domestice și chiar alte hiene), mortăciuni, oase, materie vegetala și excrementele altor animale. Maxilarul puternic și tractul digestiv îi permit să digere și să obțină substanțe nutritive din piele și din oase. Singurele parți din pradă pe care nu le poate digera complet sunt părul, coarnele și copitele. Acestea sunt regurgitate sub formă de bulgări. Deoarece hienele vânează mai mult noaptea și devorează tot, nu rămân în urma lor semne ale "ospățului". Deși consumă multe oase uscate, au nevoie de puțină apă.
  6. Vandut T/C
×